Etapa a 7-a a SuperLigii CEC Bank la rugby programează sâmbătă eternul derby dintre Dinamo și Steaua. Partida programată pe terenul Florea Dumitrache din Complexul Sportiv Dinamo, de la ora 11:00 (în direct pe TVR2) se anunță una spectaculoasă, ambele echipe reușind un debut bun de sezon în 2015.
Înaintea acestei etape, Steaua ocupă locul 2 în clasament cu 16 puncte, iar Dinamo locul 3 cu 13 puncte. Ambele echipe vin după victorii, elevii lui George Sava reușind să producă săptămâna trecută prima înfrângere în această ediție, a liderului Timișoara, pe când Dinamo s-a impus la Cluj. În tur, Steaua a câștigat pe teren propriu cu 26-13, însă Dinamo a avut numeroase momente de dominare a jocului.
Al doilea meci al zilei va fi tot un duel, al echipelor care și-au anunțat intenția de a câștiga titlul în acest an, Timișoara Saracens – Baia Mare. Bănățenii vin după o înfrângere în Ghencea, în timp ce băimărenii nu au reușit să mai câștige de o lună fiind învinși atât în SuperLigă, cât și în barajul pentru calificarea în Challenge Cup. Meciul are loc sâmbătă, 9 mai, pe Stadionul Gheorghe Rășcanu, de la ora 16:00 (în direct pe TVR 3).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER